SUPER x muzică: Tatiana Ştefan

Tatiana e în clasa a11-a la Colegiul Naţional Bilingv „George Coşbuc” din Bucureşti. A făcut parte dintr-o trupă de rock, iar, de ceva timp, şi-a început cariera solo. Astăzi, i-am pus câteva întrebări pentru a afla cum este viaţa de cântăreţ adolescent, cu suişuri şi coborâşuri.

 

 1.De cât timp cânți?

Cânt de la 8 ani, la 8 ani am avut prima dată curajul să merg la o oră de canto.

 

 2. Am văzut că, încă de mică, ai încercat mai multe activități. Cum ai știut că muzica este cea care te definește cel mai bine?

Nu ştiu dacă muzica mă defineşte cel mai bine, mi-a plăcut întotdeauna să fac câte puţin din orice, îmi suna foarte bine chestia asta când eram mică, să fiu un „artist complet” , însemnând pentru mine să pot să aplic tehnici dintr-un domeniu artistic în altul, iar pe scenă să fac tot momentul artistic mult mai interesant şi dinamic.

 

 cover Years&Years- Meteorite aici

 

   3.  Ai participat vreodată la un concurs de muzică? Dacă da, în ce fel crezi că te-a ajutat să te dezvolți?

Am participat la câteva, da, sunt experiențe fun, iar eu sunt destul de competitivă, deci îmi place sentimentul de concurs, însă nu recomand concursurile televizate până la vreo 15 ani, mie personal mi-au făcut rău.

 

4. Ai încercat vreodată să îți compui singură muzica? Cum a ieșit?

Daaa, în ultima perioadă cel puţin am compus o grămadă. Sau, în orice caz, mult mai mult decât acum un an când ştiam că sunt capabilă să compun muzică şi totuși nu reușeam să mă exprim, să fie autentic, să mă reprezinte. Acum e din ce în ce mai bine, e vorba de timp si experiențe de viaţă acumulate, în primul rând. Cu timpul, ajungi să ai ceva de spus; la un moment dat, pur şi simplu iese din tine. 🙂

 

 cover Queen- Love of my life aici

 

     5. Când ți-ai descoperit pasiunea pentru scenă și pentru muzică?

Pentru scenă, destul de devreme, pe la 4 ani deja aveam o groază de spectacole de dans şi concursuri şi tot aşa până pe la 8 ani, când am descoperit şi muzica. E un sentiment care te împlineşte, e un schimb de energie foarte special, de aceea îmi place mult să fiu pe scenă, oricât de multe emoții aș avea înainte, ştiu sigur că după mă voi simţi foarte încărcată de energie frumoasă.

 

 6. Multă lume crede că e ușor să te urci pe o scenă și să cânți. Cât de multă pregătire este necesară pentru a performa?

E nevoie de multă pregătire mentală dacă îţi doreşti ca momentul tău să fie unul matur, şi prin matur mă refer asumat; fiecare cuvânt pe care îl spui înainte şi după ce cânţi, fiecare notă pe care o cânţi trebuie să fie parte din tine şi, în acelaşi timp, un cadou pe care îl oferi publicului. E nevoie de foarte multă pregătire mentală pentru aşa ceva. Cântăreţi buni sunt peste tot, dar artişti care stăpânesc fiecare secundă şi care se descurcă în orice situație sunt puțini, prea puțini.

 

  cover Arctic Monkeys- I wanna be yours aici

 

 7. Care crezi că sunt cele mai importante calități pe care trebuie să le aibă un artist?

E important să fii conştient de sentimentele tale şi vulnerabil; extrem de pasionat de ceea ce faci şi totuşi răbdător cu procesul tău de creștere din punct de vedere artistic. Şi disciplinat, desigur. discipline+creativity= the key to being a succesful artist in my opinion.

 

8.  Cât de greu îi este unui artist să se afirme în România?

Cam cât de greu este peste tot. E greu, fiindcă ține foarte mult de planul personal al artistului. Şi partea cea mai importantă e să te gaseşti pe tine înainte să vrei să arăți tuturor cine ești, altfel vei fi un artist care se afişează ca un fel de ciorbiţă din stilurile şi emoţiile trăite de alții. După părerea mea, dacă vrei să te afirmi, go find yourself, and then show yourself.

 

cover Tones and I- Dance Monkey aici

 

9. Cum îți stăpânești emoțiile pe care le ai înainte de a urca pe scenă?

Mă retrag. Nu interacţionez cu oameni mai deloc înainte să intru pe scenă, îmi păstrez energia mea proprie şi încerc cât de mult pot să nu preiau din a altora. E foarte foarte important pentru mine să fiu undeva în spatele scenei, singură, să ignor orice există în jurul meu pentru măcar 20 de minute înainte de concert.

 

10. Ce sfaturi ai pentru tinerii cântăreți care încă nu s-au afirmat în vreun fel?

Exact cum am spus şi mai devreme, să se cunoască. Să întrebe, să nu le fie frică să ceară feedback şi sfaturi celor pe care îi apreciază. Şi să nu facă meseria asta cu scopul să se afirme. E o meserie de suflet, înainte de orice. Când ajunge să fie pătată de toate idealurile astea de faimă şi succes şi whatever, nu mai e sinceră şi autentică. Fiţi voi. În artă, nu există ciudat sau, cum ne place nouă să spunem, „cringe”. Iar când credeţi că sunteţi pregătiţi, puneţi totul pe tavă. Cineva o să vă audă, cineva o să vă vadă şi o să vă placă pentru exact ceea ce sunteţi voi ca oameni, iar apoi ca artişti.

 

instagramul Tatianei: @tatianastefann