F-Sides Cineclub. On the edge

de Raluca Mirea

Suntem foarte entuziasmați de parteneriatul cu F-Sides Cineclub, primul cineclub românesc dedicat exclusiv filmelor făcute de femei și modurilor alternative de a privi și reprezenta feminități în cinematografie și societate. Raluca Mirea, parte din redacția și echipa de selecție Super, a scris despre filmul proiectat la a treia întâlnire din cadrul cineclubului. Următoarea proiecție va avea loc pe 8 septembrie cu filmul Will It Snow for Christmas? în regia lui Sandrine Veysset. See you there!

On the edge, primul lung metraj al regizoarei Leïla Kilani, este o ficțiune veridică și curajoasă, care reușește să surprindă ambiguitățile și substraturile situațiilor, adâncimile conștiinței personajului principal și intimitățile ei, transformându-se într-o discuție complexă despre condiția muncitoarelor Tangerului, metropola puternic industrializată a Marocului.

Badia și Imane, prinse în centrul acțiunii, muncesc într-o fabrică de decorticat creveți, unde sunt plătite la kilogram. Banii puțini pe care îi primesc nu le pot asigura un trai decent, ceea ce justifică fuga lor continuă, din fabrica cu neoane puternice spre un magazin cu mâncare caldă în pauza de masă sau spre promisiunea unui nou stil de viață.

Filmul se detașează de imaginea de ansamblu a fabricii, de omogenitatea creată de cadrul larg al camerei pline de femei purtând aceleași uniforme peste pulovere groase, plase de păr și măști. Perspectiva plonjeului le depersonalizează în favoarea redării unei anume impresii de mecanism ce funcționează unitar, însă secvența este întreruptă rapid. Urmează imaginea Badiei numărând șoptit creveții pe care îi curăța agitată, cu mișcări mecanice și privirea ațintită în gol. Cadrele se schimbă cu repeziciune într-un montaj alert, care mimează ritmul vieții protagonistelor, fuga și căutarea unei portițe de evadare din fabrică. Restul personajelor rămân vag conturate, cu excepția lui Nawal și a Asmei, lucrătoare la fabrica de textile din zona economică liberă a Tangerului.

Întâlnirea cu ele le face pe Badia și Imane să aspire la slujbe în această zonă economică favorizată, unde salariile sunt mai mari și condițiile de muncă mai bune. Asma și Nawal devin mediatoarele lor, cele care ar putea să le ajute să obțină locuri de muncă fără pașapoartele care le lipseau. Curând, Badia și Imane se alătură fetelor într-o viață de noapte plină de tâlhării, care promite sa le aducă sume mari de bani. Totuși, relația dintre personaje se degradează pe măsură ce Badia suspectează că Asma și Nawal se folosesc de ea și de prietena ei în scopuri proprii. Latura dramatică a filmului se suprapune peste estetica de  film noir, compusă din cadrele de noapte și jafurile care progresează de la ceasuri sau bijuterii furate la telefoane scumpe.

În această realitate restrictivă, dormitorul Badiei, lipsit de apă curentă, este spațiul liminial în care ea evadează din identitatea de fată-crevete și o adoptă pe cea de tâlhar, în ritmul succesiunii zi-noapte. Transformarea ei se face prin baie, ca un ritual de curățare agresiv, dar care nu reușește de fiecare dată să o scape de urmele fabricii.

On the edge ilustrează o realitate construită, la fel ca fabrica de creveți care a fost ridicată în scopul filmărilor, ca parte din scenografie. Deși filmul își propune să ofere o incursiune în lumea unor persoane reale, estetica de documentar este estompată de vocea poetizată din off ce aparține Badiei, de momentele de violență în care prezența celui din spatele camerei rămâne nesimțită, de arcul narativ circular.

Alternativa ficțiunii, spre deosebire de o abordare documentaristă, permite totuși existența în film a secvențelor în care Badia se spală, secvențe care, în lipsa unei regizări, ar fi însemnat probabil o expunere prea dură a vulnerabilităților ei. O privim pe Badia spălându-se în mod repetat, iar camera plutește foarte aproape de pielea ei, în mod intruziv, lăsându-ne să o privim frecându-se în mod insistent cu lavandă umezită, cu mișcări sporite de dorința de a scoate mirosul de creveți care simțea că îi intra în piele și oase.

Percepția Badiei asupra propriului aspect fizic pare estompată, plasată undeva în sfera zonelor gri ale feminității. În timpul zilei,  identitatea ei este redusă, prin uniforma lungă și hainele groase, la termenul de fată-crevete, în timp ce nopțile este prinsă în rolul de hoață, pe care  îl aduce la viață prin jacheta de piele și blugii strâmți. Pentru ea nu mai există spațiul de a-și folosi corpul ca mijloc de exprimare, ci procesul se inversează: mediul extern și nevoia de bani dictează felul în care trebuie să arate sau să se comporte.

Tensiunea există încă de la începutul filmului, înmagazinată în montajul alert, replicile din off ale Badiei, fuga personajelor către ceva ce oferă noi speranțe. Ce este diferit la On the edge față de filmele în care acțiunea se construiește spre climax este felul în care tensiunea rămâne constantă până la final, ca un memento al riscului ca personajele să cedeze sub presiune. Totuși, filmul se încheie cu un montaj încetinit, în care timpul se dilată, camera se oprește pe fata lui Imane și putem auzi în fundal sunetul unei ape care curge în duș, în timp ce, cu un etaj mai jos, depozitul se umple de flăcările aprinse de ea. Zgomotul dușului detensioneaza atmosfera prin faptul că elimină posibilitatea unei evadări, dar poate și lipsa nevoii uneia. Pentru Badia, dușul însemna deja părăsirea lumii furturilor, cu care nu se identifica, în favoarea unui spațiu curat, de mijloc.