Înscrieri: Super Ambasadori 2018

 

Super, festivalul de filme făcute de adolescenți, iese din București și ajunge în toată România și Republica Moldova. Super își dorește să încurajeze adolescenții din toată țara să facă filme și să se uite la filme. De asta, avem nevoie de ambasadori voluntari ai festivalului, care să ne reprezeninte în diverse zone ale României și Moldovei, promovând campania de înscriere a filmelor și organizând evenimente marca Super.

Dacă ești pasionat de cinematografie și crezi în (Super)puterea adolescenților de a face filme, credem că este sarcina perfectă pentru tine. Reprezentanții Super vor primi adeverințe de voluntari ai festivalului și vor fi invitați la ediția a 6-a, în iunie, fiindu-le asigurat transportul până în București, unde vor putea cunoaște comunitatea de voluntari, regizori și interni Super- și participa gratuit la evenimentele festivalului.

Ambasadorii Super trebuie să aibă între 14 și 19 ani, să fie din afara Bucureștiului și să fie dispuși să acorde timp constant lucrului pentru festival. Dată limită pentru înscriere: 30 noiembrie 2017. După trecerea de prima selecție (formularul), persoanele selectate vor avea un interviu pe Skype cu un reprezenant Super.

Formular de înscriere:

 

În cazul în care nu poți vedea formularul de înscriere direct pe site pe dispozitivul tău, accesează-l aici.