Muzică și teatru la Super 2020

Începând cu anul trecut, Super Warm-up a devenit un eveniment multidisciplinar, care îmbină muzica, literatura și teatrul. Din cauza pandemiei, nu am putut ține Super Warm-up anul acesta, însă am inclus concertul și spectacolul Super în festival. 

Concertul cu trupe și artiști adolescenți are loc luni, 31 august, la Spațiul M60, în deschiderea festivalului. 

Spectacolul de teatru are loc marți, 1 septembrie, la Mercato Kultur. Trupa de teatru „Acting Up” din București va interpreta „Douăzeci”, o adaptare după Alan Haehnel. Un spectacol de teatru care te îndeamnă să nu îl faci. Într-o serie de exemple hilare, spectacolul dă dovadă că actoria poate fi un lucru periculos și trebuie să fie evitată cu orice preț. Sub forma unui oximoron, acest spectacol prezintă importanța teatrului, dar totodată aspectele, mai puțin plăcute, ale acestui domeniu practicat la orice vârstă. De la trauma din clasa a doua, în care profesoara te-a pus să joci într-un spectacol, până la dorința de a intra într-o trupă de teatru unde trebuie să îi faci față dicției. Toate acestea au ca scop familiarizarea spectatorului cu problemele care pot fi întâmpinate în manifestarea unei pasiuni ca teatrul.

Distribuție: Yasmin Petrosanu, Mia Ionescu, Amir Hashim, Costin Sărățeanu, Dragoș Peic, Beatrice Iosif, Daniel Simion, Maia Manta, Teodora Sandu, Daria Ionescu, Ioana Ghițescu, Sabrina Zamfira, Theodora Durnea, Ana Onea, Maria Damian, Nicole Vaida, Antoniu Cristea, Constantin Ciobanu, Cristian Păun, Radu Mălureanu.