„Nu pot să dorm.

Pereții casei mele

Cântă în somn […]” (byron, Anima)

Evadate dintr-o crevasă a subconștientului, gânduri felurite se furișează cu încredere în conștient. O amintire diafană face un pas în fața proiectorului ocular și pare că simțim o liniște indisolubilă. Sau poate un sentiment maladiv ne pune în lumină temeri ale viitorului și ne tulbură liniștea. În același timp, independent de emoțiile efemere, gândurile se metamorfozează în cuvinte, idei, culori sau sunete, lăsând amprenta pe spațiul pe care-l numim al nostru. Într-o propunere auto-reflexivă, filmele care conturează secțiunea „între pereții minții” examinează frici, incertitudini, relații și traume, punând deseori sub semnul întrebării realitatea și limitele sale convenționale.

Not Quite Lucid (r. David Thuß-Patience) creează o dimensiune intimă, protagonistul întâlnindu-se cu propria sa conștiință în urma unui accident rutier. Animația monocromatică împletită cu nuanțe de albastru devine poarta pe care o creează tânărul regizor între două lumi. În strânsă legătură, 2016 style bathroom (r. Amir Hossein Tabbat) oglindește animația monocromatică, surprinzându-și audiența la final. În LENZ (r. Amir Hossein Tabbat), montajul unicizează perspectiva regizorală, conturând realități paralele și omniprezente. Ca o gură de aer proaspăt, poem from my life ne introduce între pereții minții unei femei. O experiență totodată polifonică, videopoemul ne lasă cu gânduri despre frumusețea cotidianului. Cerul va fi curând senin (r. Mara Cioroianu, Alexandra Serbenco, Nóra Ugron), scurtmetraj realizat în cadrul atelierului de film queer ART200, ne pune față în față cu trauma protagonistei: „fac o revoluție din lacrimile acestor femei”. Ultimele două filme, Quo Vadis, Vir? (r. Petar Adžić) și Thought Cabinet (r. Xavier Wehrli) înlătură cuvintele, dar nu ne scufundă în tăcere. Limbajul filmic pare a fi îngrădit, dar lipsa vorbelor ne oferă o experiență imersivă, punându-ne față în față cu fricile și suferințele protagoniștilor.

între pereții minții, o secțiune vulnerabilă, intimă creatorilor, ne îndeamnă spre acceptare și autocunoaștere, spre o reflecție asupra noastră și a celor din jur.

Filme:

  • Not Quite Lucid | David Thuß-Patience | Competiția Internațională | Germania | 0:14:01

Un băiat este bântuit de propria conștiință după un accident de mașină.

  • 2016 Style Bathroom | Haley Stemmons | Competiția Internațională | Statele Unite | 0:00:47

Unei fete i se face rău și merge clătinându-se înspre baie, ca să vomite. O animație suprarealistă alb-negru.

  • LENZ | Amir Hossein Tabbat | Competiția Internațională | Iran | 0:07:39

Un scurt film experimental despre un băiat care vrea să facă o fotografie și un videoclip și să se sinucidă.

  • a poem from my life | aryaman ray | Competiția Internațională | India | 0:05:21

O femeie încearcă să îi dea un sens vieții sale printr-o poezie pe care a scris-o.

  • Cerul va fi curând senin | Cioroianu Mara, Serbenco Alexandra, Ugron Nóra | LGBTQIA+ România | 0:10:32

TW: violență sexuală. Două fete ies la o întâlnire în București. La un moment dat, comentariul unui trecător declanșează amintirea unei traume suferite de una dintre ele. Aceasta încearcă să depășească momentul împreună cu iubita ei.

  • Quo Vadis, Vir? | Petar Adžić | Competiția Națională | România | 0:08:48

Un bărbat decide să se sinucidă. Întreaga sa viață îi trece prin fața ochilor.

  • Thought Cabinet | Xavier Wehrli | Competiția Internațională | Canada | 0:07:58

Un scurtmetraj experimental despre un bărbat forțat să își confrunte cele mai tulburătoare fantezii. Blocat, literalmente, în propria minte, singura sa salvare o constituie „dulapul gândurilor”, un dulap misterios care poate materializa obiecte și care îi permite să trăiască o scurtă rafală de stimuli plăcuți înainte de a se trezi înapoi în temnița sa.