Super x Sava: Saviști la Super

Articol apărut inițial în revista “Ça va?”, editat de Teodora Mistodie.

 

Super a început în 2013, datorită dorinței unor adolescenți de a avea un spațiu numai al lor unde să își proiecteze filmele și de a cunoaște alți oameni cărora să le placă și lor filmele. Super trebuie să existe în primul rând pentru că, în școli, rareori ni se vorbește serios despre film, rareori suntem încurajați să facem așa ceva. Mulți tineri ca noi au nevoie de un astfel de impuls pentru a se apuca și ei să facă ceea ce le place. Și cei care au deja preocuparea cinematografică trebuie să știe că, după multele „lupte” prin care trec încercând să-și regizeze filmele, au un loc unde să le proiecteze. Festivalul s-a născut la inițiativa lui Luca Istodor, fost elev la Sf. Sava și în prezent student la Harvard University, și printre oamenii care au făcut an de an posibil acest festival se numără și câțiva saviști:

“Ideea festivalului a venit din necesitate. Eram în clasa a 10-a, (relativ) proaspăt intrat în Sava, și făcusem două scurt-metraje, unul era un experiment social, în care eu și câțiva colegi din liceu ne-am pus măști și ne-am dus la oameni ca să vedem ce reacții au (am intrat inclusiv într-o oră de curs la Sava, dacă-mi amintesc eu bine), iar altul era un fel de videoclip muzical, făcut la inițiativa lui Bogdan Teodorescu (evident, profesorul nostru de arte vizuale). Voiam să le proiectez pe ambele, și știam și alți regizori adolescenți care, la fel ca și mine, nu știau unde să-și proiecteze filmele. Așa s-a născut Super, care inițial a constat într-o singură proiecție la cinema Studio, cu șapte filme. Acum, pot să spun că sunt foarte mândru de cum a evoluat festivalul- la ediția a cincea (ediția de anul trecut), Super a avut proiecții în 12 orașe din țară, ateliere de film și fotografie, o expoziție de artă vizuală, sute de scurt-metraje înscrise pentru a fi proiectate. Toate cu scopul de a încuraja adolescenții să facă film, și, la modul general, artă, lucru care e puțin încurajat în licee. Cred că în jurul Super s-a creat o comunitate de adolescenți care vin la festival, care creează filme special ca să le arate la Super, care discută despre creațiile lor și vor să evolueze din ce în ce mai mult cu fiecare ediție. Cred că e esențial să existe un astfel de mediu- un festival organizat și inițiat de tineri pentru tineri.” – Luca Istodor, directorul festivalului

“Super a fost primul voluntariat pe care l-am făcut. Eram clasa a noua și fusesem învățată că adolescenții se puteau ocupa doar de școalășcoalășcoală, că ”viața” începea de abia după liceu, iar, că, până atunci, totul era doar un amalgam de note și de teste. Luca, directorul festivalului, care era doar clasa a zecea când a organizat prima ediție Super, mi-a arătat că poți să contezi oricât de mic ești. Super mi-a arătat cât de important este să te implici. Și că tu chiar poți să schimbi ceva.” – Tea Nicolae, voluntar & contributor la Blogul Super

”M-am ”lipit” de Festivalul Super încă de la primele discuții de pe băncile liceului. Asta se întâmpla prin 2013, și chiar dacă niște corpuri (cerești) erau retrograde, prima ediție și-a făcut debutul într-o zodie foarte promițătoare. Nu știu dacă pot comprima sentimentul față de această experiență într-un cuvânt; însă imaginați-vă că ați urmărit un serial nou de la primul episod, iar în momentul de față acesta a adunat un fanbase imens de oameni – cum îmi place mie să îi numesc – visă, care vor asocia multe amintiri și năzuințe cu acea inconfundabilă sală de cinema. Acesta este sentimentul SUPER.” – Andreea-Elena Cioată, voluntar & poetă de ocazie pentru Blogul Super

“De Super am aflat în vara primului an de liceu, când o prietenă m-a chemat la un masterclass. S-a vorbit acolo de foarte multe filme, s-au proiectat secvențe în mansarda pub-ului și eu am rămas impresionată – pentru că a fost primul contact relevant cu lumea cinematografică, pentru că aveam atât de multe de văzut, de “recuperat”. Era abia a doua ediție și mă bucuram să fiu acolo, o mică parte din ceva cea avea să tot crească. Anul următor am intrat ca voluntar. Cred că ediția 3 rămâne preferata mea, pentru că s-au întâmplat atât de multe (petreceri, concerte la care au cântat The Kryptonite Sparks și prietenii mei, expoziția în casa Plantelor). Super e combinația ideală între organizare ca la carte și improvizație, între seriozitate și joacă și îmi dau seama că am crescut în paralel în toți acești ani. Mă uit în urmă și nu pot să-mi imaginez viața de liceu fără Super.” – Teodora Mistodie, PR & Comunicare

“Super pentru mine este mai mult decât un festival. Este un prilej de a cunoaște lume nouă, artă, filme și lucruri la care nu te-ai aștepta despre tine. Este o familie unită care lucrează pentru a îi ajuta pe tinerii cineaști să își facă vocea auzită. (Ps, mă bucur enorm că fac parte din această familie!)” – Anda Oglacki, Coordonare Guest & Sponsori

“Super e un copil albastru care aleargă după filme și își face din viață un scurtmetraj. Sau invers, din scurtmetraj o viață. E un proiect drag mie pentru că am înțeles că a mers de la început pe principiul dintr-un joc iese noroc, dintr-o singură idee iese ceva palpabil, iese o pasiune. Super e un statement, un <<Pentru că am fost la Super vreau să fac filme toată viața mea!>>. Și e un copil serios, care crește frumos pe an ce trece, oricât de colorat și bezmetic ar părea.” – Maria Vișan, voluntar

“Când am fost voluntar la Super, la ediția 2, eram de abia a 9-a și cred ca a fost unul dintre primele voluntariate la care am participat. Faptul că m-am înscris și m-am dus după să vorbesc cu oameni noi, lume necunoscută, m-a forțat puțin să ies din cerculețul meu în care eram timidă și interacționam doar cu prietenii vechi. Cred ca a fost un buton de start și după am început sa vreau sa mai fac voluntariate pentru ca am rămas cu așa o experiență mișto de la primul. Nu am făcut mare lucru din cate imi amintesc, pentru ca deja cei mai apropiați de proiect se ocupaseră de chestii daar am putut să stăm la proiecții după și încă știu că am văzut un film numai cu un frigider(cred ca făcut de Achim) care mi-a rămas încă în minte.” – Rodica Cușu, voluntar

“Am aflat de Super acum doi ani prin câțiva colegi de liceu. Era ziua în care avea loc vernisajul când mi-au zis de festival și, deși știam că mamei nu o sa îi surâdă ideea, cum nu îi plac planurile apărute de nicăieri, m-am gândit ca nu am nimic de pierdut. Am sunat niște prietene și am decis să ne vedem la Universitate. Nu aveam nicio așteptare și cred că asta a contribuit la sentimentul de fascinație pe care l-am simțit când am intrat în curtea plină de adolescenți care orbitau în jurul casei în care avea loc “treaba serioasă”(adică expoziția propriu-zisa). Pentru mine, atmosfera a fost exact cea a filmului “Dazed and Confused” și nu cred că e nevoie să explic de ce. Am simțit cum am aterizat într-o utopie a liceenilor. Când am plecat acasă, am știut că las ceva în urmă, dar și că o să mă întorc. Voiam mai mult, într-un fel nu mă satisfăcea ideea de a fi un spectator pasiv, așa că anul următor m-am înscris ca voluntara. Am înțeles în acest fel o parte din cum funcționează festivalul și am zâmbit pentru că eram acolo să ajut, deși eram o mică piesă din mecanism, știam că el are nevoie de toate ca să funcționeze bine. Cred că festivalul a reușit să creeze un spațiu de care foarte mulți oameni aveau nevoie, iar asta este super.” – Mara Oglacki, Photo-Video Department

“Când am ajuns voluntar la Super, pot spune că unul dintre visele mele s-a împlinit. Am reușit , în sfârșit, să mă infiltrez în Super echipa festivalului, plină de oameni artsy. Ideea că niște adolescenți pot pune la cale un festival de film m-a fascinat încă de la început. Și ,iată, ediție după ediție, Super devine tot mai mare și mai cunoscut . Adolescenții au cucerit Universul!” – Toni Bănulescu, voluntar

“Pentru mine, Super n-a fost chiar ca un festival. N-am plecat din oraș, n-am stat prin vreun cămin, n-a trebuit sa îmi iau prosoape de acasă sau să îmi număr tricourile în funcție de zile. Și cred că din cauza asta m-am simțit cumva mai implicat. Lipsea din aventură, dar aveam un sentiment mai puternic de comunitate. Eram între prieteni, promovam filme, regizori de vârstele noastre și le dădeam oportunități să continue și să crească. Pentru mine, Super a fost, pe lângă distracție, o chestie care m-a făcut să simt că am ajutat și un proiect care are în focus ceva de care toată lumea din echipă e foarte pasionată. Pe scurt, dacă îți plac filmele, dar nu ești sigur unde să te bagi sau dacă să ajuți la vreun festival, aș vrea doar să știi că mă oftic foarte tare că nu reușesc să ajung la Super anul ăsta. Încă dezbat dacă să fac cumva să mă întorc de la facultate mai devreme, ca să nu întrerup o tradiție de proiecții și petreceri veche de 4 ani.” – Bogdan Grigoriu, selecționer de film

“Habar n-am avut ce era Super până într-o duminică-amiază când m-am dus ușor confuză într-o mansardă în care niște adolescenți se adunaseră să o asculte pe Ileana Bîrsan vorbind de filme. Nu cunoșteam pe nimeni iar obscuritatea sălii îmi dădea senzație că iau parte la întâlnirea unei grupări oculte. După acel moment, a trecut un an până să mă intersectez din nou cu festivalul, dar ziua aia cumva mi-a plantat în corp o dorință de a mă uita mai mult și mai atent la filme. Apoi anul următor am intrat în echipă și am rămas, experiența marcând perioada liceului. Mereu luna mai începea cu un fel de vibrație de „băi, începe Super!”, ca atunci când știi că mai e puțin și se coc cireșele. Festivalul trecea mereu fulgerător de repede dar totodată timpul se dizolva ca într-o beție. Fiind o experiență personală și super faină a creat multe stări, gânduri și imagini  în mine și pentru prima dată senzația că există o comunitate din care să simt că fac parte. Mi se pare aproape irealizabil să ofer o imagine cuprinzătoare, dar pe scurt, cred că Super ar fi fundalul poveștii mele de coming-of- age și cu asta am spus tot.” – Ioana Popescu, PR & Comunicare

“Deși au trecut 6 ani de la prima ediție, Super încă mă fascinează grozav. Mi se pare extraordinar că am pornit la drum cu o mana de oameni, din simpla pasiune pentru film și am ajuns să dăm voce unei reale nevoi a adolescenților interesați de cinematografie și artă  vizuală. Pentru mine Super e momentul acela de mândrie pe care îl am atunci când sala e plina cu prieteni, veniți special pentru proiecții și expoziție din toate colțurile țării. Cred că asta e confirmarea că ești pe drumul cel bun – când oamenii se reîntorc cu drag la fiecare ediție.” – Ioana Mihali, Coordonator Sponsori