RETROSPECTIVA ONE WORLD ROMANIA 2015 THE MISSING PICTURE

autor: Marc Solomon

Reverse propaganda

Câștigătorul premiului „Un Certain Regard” la Cannes 2013, The Missing Picture a fost proiectat în închiderea Festivalului de Film Documentar Dedicat Drepturilor Omului, One World România.

Filmul redă experiența personală a regizorului din timpul regimului lui Pol Pot din Cambodgia prin intermediul reconstituirii evenimentelor trăite de regizor. Dar nu este o reconstituire obișnuită. Deși folosește și imagini de arhivă, mare parte din trecut este reprodus cu ajutorul unor păpuși de lut (alegere care stă și la baza metaforei centrale filmului), acestea înlocuind persoanele din jurul regizorului care avea numai 11 ani atunci când s-a instaurat regimul Khmerilor Roșii. Acesta este cel de-al zecelea film al regizorului în care abordează subiectul genocidului din Cambodgia și consecințele sale, dar primul în care perspectiva este strict personală.

Panh compune o frescă cu adevărat impresionantă, un melanj între sculptură minuțioasă, fotografie și pictură (toate cadrele cu figurine sunt aranjate în așa fel încât acestea pot fi considerate fotografii sau chiar tablouri vivante nemaivăzute), poezie (filmul este însoțit de o narare constantă, plină de lirism), muzică și evident, mediul de expresie prin care regizorul leagă toate artele mai sus menționate, cinema-ul.

E un mod foarte ambițios de a transmite publicului ororile pe care le-a trăit regizorul și unul care ar trebui să-i dea spectatorului impresia că este cea mai completă descriere posibilă a evenimentelor, filmul având o atenție la detaliu spectaculoasă.

Dar acest amestec nu e tocmai pur. Textul narațiunii, scris de Panh împreună cu scriitorul francez Christophe Bataille, este pretențios si monoton, tot așa-zisul lirism al filmului tocește metaforele pe care le folosește și devine pe parcurs din ce în ce mai redundant spre frustrant. În plus, narațiunea se poticnește de faptul că este folosită într-un context cinematografic – utilizarea acestei ustensile în cinema este de obicei una care nu reușește să transmită ceva cu adevărat complex (tocmai din cauza faptului că este un instrument ușor de manevrat în scenaristică), cum ar putea s-o facă prin unelte mai greu de ținut în mână, dar mai fructuoase.

Mai mult decât atât, Panh nu reușește să-și controleze abordarea total subiectivă asupra subiectului. Această strictețe de perspectivă se transformă într-o victimizare continuă, cât și o crucificarea Khmeriilor Roșii, care e justificată de actele comise de aceștia, dar care, în final, reduce filmul la nivelul filmelor propagandiste pe care le arătau torționarii victimelor regimului.

Deși original în abordare și un film care s-a dorit a fi incisiv în legătură cu întâmplările care au avut loc în Cambodgia, poate că era mai bine pentru Panh să rămână la abordarea obiectivă și nu așa ambițioasă pentru a face un film cu adevărat relevant, care pierde major din cauza faptului că e așa personal. Înțeleg trauma pe care a trăit-o regizorul, dar sincer să fiu, n-am mai văzut un act de elitism cinematografic atât de enervant de la „Adieu Au Langage” încoace.